„Zâmbesc din lucruri mărunte, un pupat pe frunte, o strângere în brațe. Zâmbesc când văd doi bătrânei ce merg alene tinandu-si degetele împletite unul în mana celuilalt”

Astazi am primit o provocare. M-a intrebat simplu „tu de ce zambesti?”
Sunt o persoana care zâmbește mult și asta pentru ca îmi place. Zâmbetul înseamnă bucurie, speranța, e pasul initial spre fericire. Îmi place atât de mult pentru ca e primul lucru pe care îl observ la cineva și cel ce mă îndrăgostește iremediabil. Zâmbetul unui om e amprenta pe care acesta si-o lasă asupra mea, iar cel ce conduce spre un ras din tot sufletul îmi fura inima indubitabil.
Zâmbesc mult și des. Fiindcă am oameni frumoși ce mă învață în fiecare zi lucruri atât de diferite și de importante ce mă ajuta sa cresc ca entitate. Zâmbesc când sunt fericita. Iar bucuria face parte din viața mea cotidiana.
Zâmbesc din lucruri mărunte, un pupat pe frunte, o strângere în brațe. Zâmbesc când văd doi bătrânei ce merg alene tinandu-si degetele împletite unul în mana celuilalt, fiindca ma fac sa realizez ca dragostea, da, e pentru totdeauna. Zambesc când văd copii jucandu-se, tavalindu-se prin nisip, cântând de bucurie, fiindcă prin ochii lor viața e atât de ușoară și de minunata. Zambesc când văd florile înflorind, când soarele mult prea puternic îmi luminează față, când lucrurile mărunte din viața te fac sa realizez cât ești de special. Zâmbesc când scriu pe blog. Când văd oameni ce sunt pe aceeași lungime de unde cu mine, când citesc ce au alții de spus, când iau parte la ceva, când fac un lucru bun, când fac rai din ce am.
Dar cel mai mult zâmbesc când iubesc. Când ii văd dimineața fața somnoroasa ce parcă cere îndurare pentru încă cinci minute, când îl ascult cântând, deși e un dezastru total în materie de muzica, când e șiret și îmi pune mintea în mișcare, când ne ciondanim, când îmi citește statusuri profunde de pe rețelele de socializare în miez de noapte, fiindcă e prea dificil pentru el sa cotrobăie printre paginile cărților. Când cu ochii lui de alună îmi cuprinde întreg universul, iar cu mâinile mult prea mari față de ale mele mă înghite. Când zâmbetul lui mă fura, iar îmbrățișările mă duc spre tărâmuri de mult uitate. Când fiecare parte din el, e parte din mine. Fiindcă e fericirea absoluta. Iar asta întotdeauna mă va face sa zâmbesc.
#avoastra x

„Du-ma în locul în care marea atinge pământul, spre nemărginirea cerului, în adâncimea pământului. Ia-ma și fugi cu mine acolo unde inimile noastre sunt vegheate de aceeași stea”

Du-ma departe! Acolo unde răutatea nu mă poate atinge, unde nu doare, unde iubirea se îmbrățișează cu viața și cu sinceritatea, unde zâmbetele nu sunt false, iar fericirea e molipsitoare.
Fura-ma din singurătate și croiește-ti cu mine propriu destin, cel mai frumos dintre toate. Fura-ma din întunericul ochilor mei și du-mă  spre sclipirea alor tai.
Ia-ma din strânsoarea spinilor și inconjuara-ma de delicatețea nuferilor.
Fugi cu mine spre infinitul curcubeului, acolo unde niciun lucru rău nu ne poate atinge.
Lasă ploaia sa ne inunde de sentimente ca sa putem scoată la iveala frământările. Lasă vântul sa bată pericolele, sa ne ascundă în furia sa. Lasă fulgerul sa ne plângă supărarea atât de apăsătoare și grea.
Du-ma acolo unde nu exista bine și rău,  unde florile au miros de primăvara, unde cantul păsărilor se îmbină cu ferocitatea animalelor și creeaza o atmosfera de basm. Du-ma acolo unde nu exista diferențe intre clasele sociale, unde poți iubi la fel un prinț ori un cerșetor. Du-ma în locul în care marea atinge pământul, spre nemărginirea cerului, în adâncimea pământului. Ia-ma și fugi cu mine acolo unde inimile noastre sunt vegheate de aceeași stea, unde se pot contopi pe deplin, fără rețineri, fără constrângeri, fără prejudecăți. Acolo unde sufletele noastre sunt unite in același timp, sunt închise sub lacăt si supuse una celeilalte.
Fura-ma și du-ma unde ti-am scris, fiindcă doar acolo iubirea noastră va putea dăinui.
#avoastra x

„Nu sunt un pansament pe care sa il folosești când te doare și după sa îl arunci la gunoi. E sub demnitatea mea de femeie. Și nu accept”

Dacă pierzi speranța, pierzi tot. Pierzi frumusețea, gingășia și bunătatea. Nu pot nega ca mă doare, fiindcă sageata e infipta mult prea adânc. Dar nici nu voi sta și voi jeli.
Ca-ntotdeauna, îmi duc crucea cu demnitate. Deși sunt rănită și plâng,  am puterea de a trece peste.
Da, m-ai dezamăgit. Profund. Teribil. Așa cum nu mi-am imaginat vreodată ca o poți face. Să iti fie rușine! Fiindcă nu ai învățat nimic despre mine. Eu nu sunt de vânzare! În caz ca nu ai realizat pana acum. Pe mine nu mă cumperi nici cu tot aurul din lume, cu atât mai puțin cu niște flori. Eu, demnitatea, compania și ajutorul meu nu suntem în vânzare – cumpărare. Dacă aleg sa fac ceva, sa ajut sau sa mă apropii de un om o fac fiindcă așa vreau și așa simt. În niciun caz pentru ca mi-ar ieși ceva din asta. Eu nu sunt așa! N-am fost și nici nu voi fi vreodată. Dacă tu ți-ai imaginat asta, îmi pare rau, dar în privința mea te-ai înșelat amarnic.
În plus, dacă ori cu mine, ori fără mine spui ca iți e tot una, foarte bine, atunci ramai fără. Fiindcă, refuz categoric sa fiu apropiata de un om pentru care nu contez și care nu mă apreciază. Refuz sa fiu folosită. Nu sunt un pansament pe care sa il folosești când te doare și după sa îl arunci la gunoi. E sub demnitatea mea de femeie. Și nu accept. Am anumite standarde pe care nu am de gând le cobor. Nici pentru tine. Nici pentru nimeni.
Refuz sa cad prada vrăjelilor tale. Vei fi tu masculul alfa și poate iti merge cu unele fifite, dar cu mine, te-ai înșelat,  dragule. Eu n-am sa fiu niciodată supusa unui barbat, n-am sa renunț la felul meu de a fi, n-am sa îmi las nici demnitatea și nici orgoliu călcat în picioare. Și asta vreau sa iti fie clar,fiindcă e litera de lege.
Îmi pare rău că nu ai știut să fii bărbat adevărat și să te comporți ca atare. Eu n-am nevoie de băiețași de crescut, imaturi și cărora nu le place sa își asume responsabilități.
Așa că, dintre „cu tine” sau „fără tine”, prefer fără. Și nu o îmi pară rău. Sunt sigura.
#avoastra x

„Cu ce o sa mă ajute polinoamele când voi avea de salvat viața unui om?! Nu voi face niciodată integrala din crampe abdominale și nici vectorii nu mă vor ajuta dacă voi vrea sa dau vreun diagnostic pentru vreo boala endocrina”

Dacă tot am avut astăzi simularea la matematica și am facut–o de „oaie”, măcar seara să o termin frumos postând ceva pe blog. Dar parcă mintea mi-ar fi goala. Singurul lucru la care mă pot gândi e că urmează bacalaureatul și matematica mă omoară.
Îmi pare rău că nu pot oferi mai mult timp matematicii, dar sunt lucruri mult mai importante pentru care trebuie sa învăț. Îmi pare rău că în loc să fac integrale și limite, mă uit la seriale cu doctori, ca în loc sa învăț formule, învăț despre boli, ca în loc sa fac exerciții cu vectori, fac probleme la chimie. Îmi pare rău că nu mă dedic în totalitate la ce ni se impune, ci aleg sa am o alta preferință.
Ni se impune matematica. Dar vă intreb de ce? De ce ne chinuiți sa reținem formule, pe care după ce terminam le și uitam, sa lucram în numere complexe, sa aflam determinanți și sa calculam derivate? Cu ce o sa ne ajute asta vreodată?
Da, e normal să știi să aduni, sa scazi, sa împărți, sa înmulțești, poate și o probabilitate. Dar dacă eu nu vreau sa mă specializez în matematica. De ce mă chinuiți cu mult mai multe. Matematica e OBLIGATORIE pentru întreg profilul real.
Asta e „pedeapsa” pentru ca am ales sa nu „stau pe gard”, ci sa merg la un profil care chiar mă provoacă și mă pune sa gandesc? De ce nu oferiți copiilor informații utile care să le ajute când vor porni în viața. La vara termin liceul și mă pregătesc intens pentru o admitere deloc ușoară, fiindcă medicina cere. Multe sacrificii. Mult de învățat. Și nu am timp sa pierd.
Iar eu dau bac OBLIGATORIU la matematica. Disciplina total opusă de ceea ce vreau eu sa fac.
Nu am nimic cu matematica în sine, ci cu maniera în care e aprofundată. Mult prea mult. De ce sa OBLIGI niște copii care nu au nicio dorința sa continuie pe ramura asta, sa o învețe așa aprofundat?!
Vă întreb eu: cu ce o sa mă ajute polinoamele când voi avea de salvat viața unui om?! Nu voi face niciodată integrala din crampe abdominale și nici vectorii nu mă vor ajuta dacă voi vrea sa dau vreun diagnostic pentru vreo boala endocrina. Atunci de ce?!
Îmi interzic categoric să accept să fiu marioneta celor de la putere. Suntem „îngrădiți”, iar intr-o tara democratica, nu ar trebui acceptata niciun fel de constrângere. E timpul sa se facă o schimbare. Eu îmi doresc o schimbare, iar limita din ambiția mea și munca pe care o voi depune tinde la infinit.

#avoastra x

„Caută – mă dincolo de bine și de rău, de iubire și de ură. Caută – mă în adâncurile ființei tale acolo unde nimeni nu m-ar căuta. Și mă vei găsi”

Cauta-ma în fiecare femeie pe care o vezi,  în fiecare ochi în care te pierzi, în fiecare atingere pe care o primești. Caută – mă dincolo de bine și de rău, de iubire și de ură. Caută – mă în adâncurile ființei tale, în străfundul amintirilor, în locul cel mai obscur, dar luminat de strălucirea mea. Caută – mă acolo unde nimeni nu m-ar căuta. Și mă vei găsi.
Caută – mă printre visele închise sub cheie, printre paginile cărților dezgolite de impulsurile tale, printre spațiile libere dintre degete. Caută – mă în adâncul inimii tale. În locul acela primejdios din care puțin izbăvesc să iasă. Unde albul nu e alb, iar negrul nu e negru.
Caută – mă printre femeile care ți-au trecut pragul, caută – mă printre cele cărora le-ai facut ochi dulci și după le-ai părăsit. Caută – mă printre toate sclipirile din ochi, printre toate zâmbetele care ti-au atras atenția. Dar nu mă vei găsi.
Eu sunt mai mult decât un joc, mai complexa și mai puternica decât orice femeie pe care ai avut-o în viața ta. Fiindcă eu las urme. Adânci.
Rămân întipărită în fiecare celula a corpului tău, prezenta în fiecare secundă din viața ta. Pentru că așa sunt eu. Greu de avut, ușor de pierdut, imposibil de uitat. Cel puțin, nu pentru totdeauna.
Așadar, dragule, de vrei să mă găsești caută-mă acolo unde inima iti spune da și mintea, nu, la limita intre extaz și agonie, deasupra norilor, a lucrurilor superficiale și  minciunii. Caută – mă în fiecare zi de azi, în bunătate și în adevăr. De acolo, mai e doar un pas pentru a mă întâlni pe mine.

#avoastra x

„Alege-l și iubeste-l pe cel care îți oferă sufletul pe tavă,cel care te alege întotdeauna pe tine, dintre milioane de femei”

Femeie, alege-l pe pe cel ce te iubește indiferent de împrejurări, de anotimp, de vorbe. Alege-l pe cel care te mângâie și iți desenează simfonii în suflet, pe cel ce îți șoptește dulcegării înainte de a adormi, pe cel ce te sărută pe frunte și imediat simți cum ți se „strânge” stomacul, pe cel în ale cărui brațe te simți protejată și te poți pierde.
Alege un bărbat puternic, cu suflet de copil. Unul ce te ține învelită la pieptul lui în zilele reci, îți oferă umbrela în zilele ploioase, îți cumpără înghețată în cele caniculare. Te strânge de mâna și întregul tău univers se învârte în jurul a doi ochi intenşi. Alege-l pe cel care te face să plutești, cel care îți creează raiul pe pământ, din puțin, din suflet. Alege-l pe cel  ce te îmbată. De iubire.
Bărbatul ce te privește in ochi și iți citește sufletul, celui ce îi este de-ajuns doar iubirea ta nu îți cere nimic mai mult decât ceea îi poți oferi. Omul bun ce te caută, ce te alină, ce te înțelege.
Alege-l pe cel care îți e tumult, care îți  urmărește atent fiecare mișcare și te soarbe din priviri. Alege-l pe cel ce te privește ca pe cea mai prețioasă comoară. Alege-l pe cel care doar cu prezenta sa iti vindeca sufletul, cel care îți șterge lacrimile și iti mărește bucuria. Cel care îți luminează viața. Cel care te simte. În adâncime.
Alege-l și iubeste-l pe cel care îți oferă sufletul pe tavă,cel care te alege întotdeauna pe tine, dintre milioane de femei, dintre sute de ochi. Cel care are nevoie de tine în fiecare secundă a vieții sale. Cel fără de care lumea ta nu ar avea sens. Singurul și marea ta iubire.
#avoastra x